Localsocial

Bunic trimis acasă de la azil, de teama controalelor, în Botoșani. A fost găsit în stare deplorabilă, de o vecină

Un bătrân din Botoșani a ajuns în stare deplorabilă la spital, după ce căminul în care era cazat l-a trimis acasă de urgență, chiar înainte de un control.

Administrația căminului l-a sunat pe fiul pacientului să vină să îl ia acasă înainte de acea inspecție.

Bărbatul în vârstă de 67 de ani a fost lăsat apoi în apartamentul său până când o femeie l-a găsit întins pe jos, în stare gravă, și a sunat la 112.

”După ce trece controlul, să-l duc înapoi”, asta spune fiul bătrânului că au fost indicațiile angajaților căminului în care se afla tatăl său. Acesta locuiește la câțiva kilometri de Botoșani și a aflat la începutul săptămânii că trebuie să-și ia tatăl acasă.

Starea în care era bătrânul i-a șocat și pe medici, aceștia spunând că nu putea să se degradeze atât de mult în doar două zile, de când a ajuns de la azil acasă.

”Pacientul, în vârstă de 67 de ani, sex masculin, a fost adus în serviciul de urgență de către echipaj de ambulanță, acesta fiind solicitat de către vecini. Pacientul prezenta o stare de igienă precară, cu o stare de nutriție destul de afectată, antecedente personale semnificative.

Pacient cu accident vascular sechelar staționar la pat. S-a efectuat toaletarea, investigarea pacientului din punct de vedere clinic și paraclinic, cu stabilizarea Iui din punct de vedere al nutriţiei, pe cale parenterală. Ulterior s-a decis internarea lui pe o secţie medicală, find încadrat ca și caz social”, a precizat Ramona Guraliuc, medic șef UPU Botoșani.

Medicii din cadrul Spitalului Judeţean Botoșani mai spun că în ultima perioadă a devenit o practică faptul că unii rezidenţi ai căminelor de bătrâni sunt aduşi la spital sub diferite pretexte, pentru a fi trataţi și stabilizaţi in unitatea sanitară.

În cursul lunii iulie au fost aduși în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean un număr de 21 de pacienţi în vârstă, care provin din cămine de bătrâni și unităţi de asistenţă socială.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page