Politic

POLITIC | Senatorul Costel Șoptică condamnă ieșirile publice tot mai dese ale celor din PSD

Senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, condamnă ieșirile publice tot mai dese ale reprezentanților partidului aflat la guvernare ale căror preocupări nu au nicio legătură cu ceea ce ar trebui să însemne o guvernare, cu atât mai mult cu cât traversăm un an de o importanță istorică enormă.

Ultima găselniță este aceea de a elabora așa- numitul proiect “România 2040”, proiect ce are un singur scop, acela ca PSD condus de Dragnea să pună stăpânire întru totul pe această țară.

Sub pretextul preluării acestui model de strategie de la alte țări din Uniunea Europeană, domnul deputat Marius Budăi încearcă să ne convingă cât de interesat este PSD de viitorul țării pe termen lung. Nu este suficient că PSD a distrus România din 89 până în prezent, vrea să distrugă viitorul, implicit dezvoltarea acestei țări până în 2040. Este absolut aberant că, atunci când nu ai nicio perspectivă în ceea ce privește situația țării în prezent, să te preocupe elaborarea unei strategii cu efect abia peste 22 ani. Este clar că acești domni de la PSD nu sunt ancorați în realitate, a declarat senatorul Costel Șoptică.

În An Centenar, când toate resursele ar trebui canalizate pe organizarea de activități marcante, este alarmantă lipsa vreunei urme de patriotism din partea PSD, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de jumătatea anului, iar preocuparea PSD este să modifice absolut tot ce se poate modifica în legislație și în bunul mers al instituțiilor statului pentru a se pune la adăpost.

“Este îngrijorător faptul că viziunea social-democraților nu are nimic de-a face cu situația actuala a României din punct de vedere socio-politic. Considerați că PSD este capabil să stabilească principalele linii directorii pentru următorii 22 de ani? Eu cred ca NU. Înființarea unei comisii care să elaboreze proiectul – România 2040-  nu are sens în momentul actual. Cum ne-ar putea preocupa viitorul, cand prezentul este atât de incert”, a mai spus senatorul PNL.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page