InfractionalLocal

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, trimis în judecată de procurorii DNA

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Cosmin Andrei, care se află sub control judiciar, este suspectat că, pe 25 august 2021, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituţia pe care o conducea.

În urma acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.

Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Botoşani, potrivit sursei citate.

Cosmin Andrei şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Botoşani din partea Partidului Social Democrat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page