ImportantStiri

NATIONAL | Interceptări din dosarul cărnii: Preţul pot să-l şterg, eu pot să fac cu din-ăla, cu corectoru’

Administratorul uneia dintre firmele implicate în dosarul cărnii spunea, într-o discuţie la telefon, că poate şterge preţul afişat pe produse: “Nu eşti obligat să le-arăţi…preţul pot să-l şterg, eu pot să fac cu din-ăla, cu corectoru”, potrivit interceptărilor din referatul procurorilor DIICOT.

Anchetatorii susţin că frazele despre ştergerea preţului au fost spuse de Bogdan-Radu Curticiu, administratorul firmei SC Michelangelo SRL, după ce acesta a aflat de la unul dintre liderii reţelei, respectiv de la Sorin Seleşiu, că organele de control fiscal au demarat o acţiune ce vizează verificarea legăturilor dintre societăţile comerciale care ar fi fraudat statul român cu peste 23 de milioane de lei.

Într-o altă conversaţie telefonică interceptată, Seleşiu îi cerea administratorului unei alte societăţi, Anei Drelciuc, să nu recunoască, în faţa organelor fiscale, tranzacţiile făcute.

Seleşiu: Dumneavoastră n-aţi lucrat. Ziceţi că nu aveţi, n-aţi lucrat şi gata, atât…

Drelciuc: …ăia o să spună c-o venit la mine-n curte şi-o descărcat şi ce am făcut eu cu documentele cu care am lucrat? Iar eu documente am, da, am de la Michelangelo, nu de la Riviera… Cine-i Riviera Trading, ştiţi?

Seleşiu: …un furnizor de-al meu

Drelciuc: …bine, haideţi. O să-i spun că marfa mea e de la Michelangelo, nu de la Riviera Trading”

Sursa: www.mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page