Politic

Dan Șlincu: „Guvernul a aprobat autostrada care trece prin județul Botoșani”

Sectorul de autostradă Pașcani – Suceava, care va trece prin comuna Tudora și care va asigura conectivitatea județului Botoșani cu Autostrada „Moldovei” (A7) și Autostrada „Unirii” (A8) a fost aprobat în ședința de aseară a Guvernului. Practic, prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a dat undă verde realizării licitației pentru proiectarea și execuția acestui sector de autostradă.

„Autostrada A7 este foarte importantă pentru dezvoltarea Moldovei, în general, și a județului Botoșani, în mod special. Alături de ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, de colegii parlamentari social-democrați, de echipele din administrația județeană și de reprezentanții societății civile am făcut toate demersurile necesare pentru ca Autostrada «Moldovei» să devină cât mai repede realitate. Noi, Partidul Social Democrat, am demonstrat și demonstrăm în fiecare zi, prin proiectele și investițiile majore pe care le facem, că suntem garantul dezvoltării accelerate a județului!”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației PSD Botoșani și al Consiliului Județean Botoșani.

Autostrada Pașcani – Suceava, componentă a Autostrăzii „Moldovei”, are o valoare estimată de 9,25 miliarde lei cu tot cu TVA, fondurile fiind prevăzute în Programul de Transport 2021-2027. Termenul de implementare al proiectului este de 30 de luni, din care șase luni proiectarea și 24 de luni construirea.

„Prin realizarea acestei investiții se asigură o cale de comunicație modernă, realizându-se conexiunea între București și județul nostru, cu implicații majore în dezvoltarea regională și în fluidizarea traficului. De asemenea, acest sector de autostradă va crește siguranța participanților la trafic, concomitent cu scăderea timpilor de parcurs. Acestea sunt doar câteva dintre argumentele prin care echipa social-democrată a reușit să impună ca prioritate guvernamentală investițiile în infrastructura rutieră a Moldovei. PSD este garantul construirii Autostrăzii A7. În mandatul domnului ministru Sorin Grindeanu au fost lansați în execuție 320 de kilometri, 65 dintre aceștia urmând a fi finalizați în acest an”, a afirmat deputatul PSD Dan Șlincu.

Tronsonul Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de 62 de kilometri și va străbate trei județe, Iași – 12,3 kilometri, Botoșani – 6,5 kilometri și Suceava 42,2 kilometri. Acesta va fi împărțit în două loturi. Primul lot va avea o lungime de 33 de kilometri, și se întinde între Pașcani și Roșcani, unde va fi construit un nod rutier de legătură cu descărcare în DJ 208C, Joldești – Vorona – Botoșani. Al doilea lot, care va avea o lungime de 29 de kilometri, va începe de la Roșcani și se va finaliza la Suceava, unde va fi construit un nod rutier care va asigura conectivitatea cu Aeroportul Salcea și cu DN29, Botoșani – Suceava.

Pe întreg sectorul au fost proiectate 72 de  pasaje, poduri, viaducte și cinci noduri rutiere, dintre care două asigură conectivitatea cu județul Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page