InfractionalLocal

A încercat să iasă din România cu un permis de conducere nerecunoscut de lege

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, care s-a prezentat la controlul de frontieră fără a deține un permis de conducere recunoscut de statul român.

 

În data de 30 august a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut  – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 26 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere pe care susține că l-a obținut de la autoritățile din Transnistria.

Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul prezentat nu este recunoscut de statul român, iar bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoștință că permisul nu este recunoscut de statul român.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page