Liga 1LocalSport

SPORT | Martinus dă cărțile pe față după plecarea lui Leo Grozavu!

Mijlocașul stînga al celor de la FC Botoșani, Quenten Martinus, a participat, după mult timp, la conferința de presă înaintea celor două meciuri cu Viitorul Constanța.

Acesta a discutat despre şansele formaţiei botoşănene de a recupera punctele pierdute în turul campionatului, dar şi despre relaţia cu Leo Grozavu şi asta pentru că fotbalistul din Curacao a fost cel mai amendat jucător din lot, iar în tur a avut evoluţii foarte slabe.

Imediat după plecarea lui Leo Grozavu şi a staff-ului sau, Martinus a jucat excelent şi a marcat un gol cu CSU Craiova.

“Cred că putem recupera punctele pierdute în tur. Avem un nou antrenor şi cred că e un început bun. Am început să credem din nou în noi şi aţi văzut asta în ultimul meci şi cred că după ce revine şi Mişa (n.r. Michael Ngadeu) vom avea şanse mai mari să recuperăm punctele. Nu toţi antrenorii sînt la fel.

Cîteodată urmează şi o perioada nu tocmai plăcută şi trebuie un nou antrenor nou. Nu ştiu dacă Leo Grozavu a vrut să mă dea afară. Este o poveste lungă şi sînt multe prostii şi nu pot vorbi despre alţi oameni de rău. Nu pot vorbi despre antrenor dacă m-a tratat bine sau nu, poate că a fost vină mea, poate că a fost vină lui.

Dacă alţii vorbesc despre mine, să se uite în oglindă şi să vadă dacă-şi fac treaba bine şi dacă pot ajuta şi pe alţii. M-au judecat mulţi atunci, că Martinus nu joacă, dar aţi văzut în ultimul meci că sîntem din nou o familie, am şi marcat. Un meci este jucat de 11 jucători, nu doar de unul.

Golul meu a fost foarte uşor, pentru că pasa venită de la Cabrera a fost excelentă, a declarat Quenten Martinus.

Internaţionalul cu naţionalitate olandeză a mai precizat că şi-ar dori că la finalul contractului să plece la o altă echipa mult mai bună, însă recunoaşte că se simte foarte bine aici şi nu exclude să-şi prelungească înţelegerea cu FC Botoşani.

“Acum mă gîndesc doar la Botoşani şi mereu mă gîndesc la ce este mai bine pentru mine. Dacă sînt echipe interesate de mine este foarte bine, dacă nu, cel mai bine e să stau aici. Lumea mă cunoaşte şi dacă merg la altă echipa va fi greu cu acomodarea din nou.

Mă simt bine aici şi nu vreau să merg la altă echipă. Pînă acum nu am discutat despre prelungirea contractului. Oricum dacă vrei să treci la următorul nivel trebuie să mergi la o echipa mai bună, dar niciodată să nu spui niciodată, pentru că aş putea să rămîn în continuare la Botoşani”, a încheiat Martinus.

Sursa: gsp.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page