SPORT | LIGA 4: CS Darabani, doar egal pe teren propriu cu Prosport Vf. Campului – FOTO

CS Darabani a reuşit să obţină doar un punct în prima etapă a ligii a IV-a din campionatul 2013/2014 în meciul cu ProSport Vf. Câmpului.

„Stranierul” Romeo Şodrîngă a contribuit decisiv la golul marcat de Sebastian Gucianu, dar gazdele au fost aproape de a pierde partida dacă balonul trimis de Emil Diplas nu lovea bara transversală a porţii lui Alin Andruş.

Cele două echipe au reuşit o partidă mediocră, care i-a dezamăgit pe spectatorii care au umplut tribuna dărăbăneană. După mai puţin de 10 minute de joc, Romeo Şodrîngă este lansat pe flancul drept, atacantul proaspăt sosit din Irlanda îl serveşte pe Sebastian Gucianu care reuşeşte deschiderea scorului de la marginea careului de 16 metri. Jucătorii lui Radu Niţu reuşesc apoi să echilibreze balanţa partidei şi după o greşeală în lanţ a dărăbănenilor, efortul oaspeţilor este concretizat pe tabelă de Cosmin Matei (’75), jucător care a evoluat şi la divizionarele C Ştiinţa Miroslava şi FCM Dorohoi. Mai mult, oaspeţii sunt aproape de a da lovitura de graţie 10 minute mai târziu, când veteranul Emil Diplas ia la ţintă bara transversală a gazdelor. Impresia generală a fost că dărăbănenii au câştigat mai degrabă un punct, decât au pierdut două.

APASA SI VEZI GALERIA FOTO ( darabaneni.ro ) !

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close