Liga 1Sport

SPORT | Croitoru: ”Cartonașul roșu a fost exagerat, nu sunt un jucător dur. Suntem echipa extremelor”

Marius Croitoru a fost eliminat în minutul 71 al partidei de la Vaslui, dar colegii săi de la Botoșani au reușit să învingă și în zece, spre bucuria mijlocașului, care a văzut golul victoriei din tribună.

„În primul rând, nu pot decât să-i felicit pe colegii mei. Am luat un cartonaș roșu care nu cred că a fost meritat. Nu cred că am fost până acum un jucător dur. A fost exagerat, eu am jucat doar mingea”, a declarat Croitoru.

Botoșănenii recunosc că sunt o echipă imprevizibilă, dar își pun toate speranțele într-un parcurs bun până la finalul sezonului și în salvarea de la retrogradare.

„Ne dorim din tot sufletul să continuăm șirul victoriilor. Noi am demonstrat că suntem echipa extremelor. Am avut nouă meciuri fără înfrângere, apoi nouă meciuri fără victorie. Rezultatele bune îți dau încredere. Am spus înainte de meci că venim la Vaslui să luăm punct sau puncte. Așa am făcut!”, a mai declarat Croitoru.

Sursa: www.digisport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page