Sport

SPORT | Ajaccio vrea doi jucători de la Petrolul! Vezi ce planuri mai au francezii în România!

Preşedintele lui Ajaccio,  Alain Orsoni, a explicat că vrea să-l transfere pe Jeremy Bokila, dar nu ştie care e situaţia reală a atacantului.

“Suntem interesaţi de Bokila, dar vreau să mă lămuresc în privinţa situaţiei lui. Petrolul susţine că el mai are contract doi ani, am auzit şi de varianta ca Waregem să-l aibă sub contract… Voi merge să discut personal cu jucătorul pentru a fi sigur”, a declarat francezul, aflat în România.

Orsoni e tentat şi de un alt jucător al Petrolului, Gicu Grozav: “E fotbalist de naţională, mi-ar plăcea să-l luăm. Ne vom interesa în ce condiţii îl putem transfera”.

Grozav a avut o ofertă în această vară de la Bologna, dar împrumutul cu opţiune de cumpărare propus de italieni a fost refuzat de ploieşteni.

Orsoni ar putea investi la UTA

Preşedintele lui Ajaccio a discutat cu Adrian Marţian, finanţatorul celor de la UTA şi există posibilitatea ca francezul să se implice financiar la echipă.

“UTA e un club cu tradiţie în România, cu o istorie importantă. Vom vedea ce modalităţi găsim pentru a ne implica la această echipă”, a spus Orsoni.

Mutu, încă doi ani în Corsica

Adrian Mutu va mai juca două sezoane la Ajaccio. Preşedintele corsicanilor e încântat de colaborarea cu atacantul român şi a dezvăluit că Mutu a semnat prelungirea contractului pe încă doi ani.

Sursa: gsp.rp

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page