ImportantLocal

POLITIC | Duminică are loc Conferința Județeană pentru alegeri în cadrul Consiliului Executiv Județean al Partidului Mișcarea Populară

Evenimentul are loc duminică, la ora 11, la Casa Tineretului, în prezența a doi membri ai Consiliului Executiv Național (CEN), care sunt și vicepreședinșți ai PMP: deputatul Petru Movilă și Gabriel Berca, Coordonator Zona 1(Nord-Est).

Așa cum arată Calendarul Conferintelor judetene pentru alegeri in PMP,  tot duminică vor avea loc alegeri în județul Alba și o întâlnire cu membrii PMP în Bolognia-Italia.

În cadrul Consiliului Executiv Național (CEN) s-a decis ca până la finele lunii aprilie să se desfășoare alegeri la nivelul tuturor organizațiilor județene ale partidului.

PMP se află în plin proces de consolidare. Am stabilit în cadrul Consiliului Executiv Național să organizăm în toate organizațiile județene alegeri până la sfârșitul lunii aprilie.“, a declarat președintele PMP într-o conferință de presă la finalul ședinței CEN al partidului, citat de Agerpres.

La rândul său, secretarul general al PMP, Dorel Onaca, a precizat că, pentru o cât mai bună organizare la nivel teritorial a PMP, CEN al partidului a luat decizia de a organiza opt zone de lucru în țară și alte opt în diaspora.

Ținta organizatorică a PMP este ca până la alegerile de anul viitor să fim partidul cu cei mai mulți membri activi din România. Pentru aceasta am creat opt zone de lucru în țară și opt zone de lucru în diaspora. În perioada imediat următoare, coordonatorii de zonă împreună cu președinții organizațiilor județene ale PMP să conceapă un program de guvernare locală și regională și împreună să facă în așa fel încât pe fiecare zonă de lucru să avem constituite organizații puternice stabile, atât la nivelul satelor, comunelor, cât și al orașelor “, a explicat Onaca, citat de Agerpres.

Dorel Onaca a mai precizat că evaluarea privind organizarea la nivel teritorial a PMP se va face în trei etape în cadrul unor reuniuni ale conducerii PMP, care vor avea loc la 15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie.

Secretarul general al PMP a spus că un prim eveniment regional al PMP este programat să se desfășoare pe 21 martie la Timișoara, mai scrie Agerpres.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page