EducatieLocal

Peste 50 de copii au fost învățați de pompieri cum să-și protejeze viața – FOTO

Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie că e vorba de incendiu, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate, este foarte important.  Și de aceea, indiferent de vârstă, o pregătire în acest domeniu cu siguranță va ajuta la momentul potrivit.

Astăzi, peste 50 de copii care participă la școala de vară organizată de  Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Botoșani au fost angrenați într-o activitate de informare și educare preventivă, care a implicat și exerciții practice.

Astfel, pompierii botoșăneni le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre lucrurile pe care nu trebuie să le facă pentru că sunt periculoase și le-au dat sfaturi despre cum își pot petrece timpul liber în vacanță, aflând informații care le vor fi de folos în viitor.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.

Și pentru ca activitățile să fie interactive, copiii au avut posibilitatea să învețe practic, inclusiv prin parcurgerea unor trasee tehnico-aplicative. Cea mai mare provocare a fost misiunea de salvare a unor animale de plus. Intervenția a presupus trecerea printr-un tunel, urcarea pe un tobocan, alergarea printer jaloane și stingerea unui incendiu imaginar.

Cu acest prilej, pompierii au oferit materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, cu următoarele recomandări:

– nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;

– nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;

– nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;

– verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;

– la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;

– asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;

– asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;

– instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;

– achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page