Local

Peste 230 de sancțiuni și 31 de permise de conducere reținute de polițiști, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmii au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră.

Activitățile au fost realizate pe raza întregului județ, fiind vizate zona localurilor publice, baruri și discoteci, precum și principalele artere rutiere, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Astfel, polițiștii au intervenit la 54 de evenimente, majoritatea semnalate prin numărul de urgență 112.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 231 de sancțiuni contravenționale, in valoare de peste 11.000 de lei și au foat reținute in vederea suspendării dreptului de a conduce 31 de permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

Sancțiunile au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

În acest weekend, polițiștii vor continua actiunile pentru prevenirea faptelor antisociale, însoțiți de jandarmi si de polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate.

Exemplu:
La data de 4 august 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Naționala, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din orașul Darabani.

In urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,44 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page