Diverse

Noi reguli la ITP. Consumul mașinii și depistarea erorilor stocate în computerul de bord vor fi verificate

Reguli noi la ITP – Măsurarea consumului mașinii și depistarea erorilor stocate în computerul de bord, printre noile verificări.

De acum înainte, șoferii care se vor prezenta pentru efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) trebuie să știe că autoturismul va fi supus unui test de depistare a erorilor stocate în computerul de bord, asemenea unei diagnoze.

Un al doile atest va fi cel al măsurării exacte a consumului mașinii, iar pentru autoturismele care sunt dotate cu instalații pe gaz se va inspecta nivelul de pierderi din rezervor și conducte.

Va fi schimbat și modul de transmitere a datelor către RAR. Service-urile care fac ITP sunt obligate să descarce un link prin care intră în server pentru a introduce datele, care vor fi validate de Registrul Auto.

Noile reguli au adus nemulțumiri în rândul administratorilor de stații ITP, deoarece a fost necesară achiziția de echipamente performante. Însă, aceștia au fost anunțați de acum cinci ani despre aceste modificări și au avut timp să se ocupe de acest aspect. Noile reguli ITP sunt o transpunere a regulamentului european.

„Începând de luni 22.05.2023, vor fi puse în aplicare noi prevederi legislative, impuse la nivel european, care obligă stațiile ITP să fie dotate suplimentar cu anumite echipamente și dispozitive specifice activităților de inspecție tehnică.

Mai exact este vorba despre: dispozitive de suspendare a vehiculului pe una dintre punți, instalate la canalul de vizitare pentru stațiile de clasa a 3-a, dispozitive de conectare la interfața electronică a vehiculului (n.r. – instrument de scanare) inclusiv OBFCM (n.r. – preluarea și transmiterea consumului real de energie) pentru stațiile de clasa 2-a, platforme culisante cu anumite caracteristici tehnice îmbunătățite pentru stațiile de clasa a 3-a, decelerometru cu anumite caracteristici tehnice îmbunătățite pentru stațiile de clasele a 2-a și a 3-a (n.r. – un dispozitiv care este utilizat pentru a verifica eficienţa frânării vehiculelor), dispozitive de detectare a pierderilor GPL/GNC/GNL, după caz”, a declarat Roxana Dima, purtător de cuvânt al Registrului Auto Român, pentru Jurnalul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page