Local

LOCAL | Sute de amenzi și 45 de permise reținute de polițiștii botoșăneni în minivacanța de Sfânta Maria

În perioada 13-19 august a.c, poliţiştii botoşăneni au acţionat pe raza întregului judeţ pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative.

În  săptămâna 13-19 august 2018, precum şi pe perioada minivacanţei prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, poliţiştii au acţionat zilnic în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente de natură să afecteze liniştea cetăţenilor.

Poliţiştii au intervenit la 420 de evenimente, dintre care 328 au fost sesizate prin apelul unic de urgenţă 112.

Totodată, în urma activităţilor specifice desfăşurate au fost aplicate peste 680 de sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe, 400, au fost pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei rutiere iar 233 au fost aplicate conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate a depăşit 220.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat  cu 18 aparate radar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene  şi, urmare a neregulilor constatate,  au reţinut 45 de permise de conducere, dintre care 11 au fost pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 9 pentru conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, au fost retrase şi 8 certificate de înmatriculare.

Cuantumul valoric al sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea legislaţiei rutiere depăşeşte 129.000 de lei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page