InfractionalLocal

Autovehicul furat din Italia, oprit la PTF Rădăuți-Prut

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autovehicul care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În data de 6 mai 2024, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autovehicul marca Ford Kuga, înmatriculat în Franța.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Franța și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 37.500 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page