ImportantLocal

LOCAL | Elevii de la Laurian, pe primul loc la un concurs național dedicat francofoniei

Clasa a XII – a a profilului bilingv franceză a Colegiului Naţional „A.T.Laurian” merită lăudată  din plin, după ce a demonstrat că poate realiza un proiect social demn de Premiul I la nivel naţional.

Tinerii, coordonaţi de profesorul Gabriela Mangîr, s-au înscris la un concurs din cadrul manifestărilor dedicate francofoniei, competiţia finală având loc la Bucureşti în ultima decadă a lunii martie. Practic, în cadrul competiţiei intitulată “Europe, Jeunesse, Francophonie”, concurenţii sunt provocaţi să explice ce ar face dacă ar fi eurodeputaţi timp de un an. Laurienii au ales să conceapă şi să prezinte un poiect destinat tinerilor cu deficienţe psihice uşoare, luând în calcul ce ar trebui făcut pentru ca grupul ţintă să se integreze mai uşor şi să-şi aleagă o carieră compatibilă.

„A fost lansat ca un joc, însă elevii l-au luat în serios şi s-au documentat, au contactat specialişti, au discutat cu tineri cu astfel de mici probleme şi au realizat un proiect cu buget defalcat pe cheltuieli, cu toate aspectele incluse puse la punct. Îi felicit şi pe această cale.”, ne-a explicat profesorul coordonator.

„Jocul” a fost evaluat de organizatori, în speţă de Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti, alături de Ambasada Franţei în România, Ministerul Educaţiei şi Organizaţa Internaţională a Francofoniei, iar tema competiţiei a fost orientarea şcolară şi profesională a tinerilor. Pentru finală au fost selectate 9 proiecte provenind de la 8 licee din ţară, două dintre acestea fiind ale Colegiului Naţional „A.T.Laurian”.

A atras proiectul celor de la XII H, profil bilingv franceză, pentru maniera în care a fost prezentat de iniţiatori, dar şi pentru documentarea de care au dat dovadă aceştia după ce au contactat specialiştii Direcţiei pentru Protecţia Copilului, elevi ai Şcolii nr. 16 şi specialişti ai Centrului pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională. Laurienii au conceput un proiect prin care, întâi de toate, se instruiesc părinţii şi profesorii tinerilor cu probleme, aceştia urmând cursurile unor profiluri pentru ucenici ce ţintesc meserii din cabinetele de coafură, restaurante sau fabrici de confecţii.

Cei patru laurieni şi-au prezentat şi apărat proiectul răspunzând la toate întrebările juriului, acesta oferindu-le odată cu premiul I şi o excursie la Bruxelles. Botoşănenii vor pleca, aşadar, în luna mai să vadă cum funcţionează instituţiile Uniunii Europene la ele acasă, recompensă pentru maturitatea de care au dat dovadă în modul în care au abordat tema lansată în concurs.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page