Local

Botoșănean căutat pentru tentativă de omor, găsit în Germania

Un tânăr de 31 de ani, din comuna Știubieni a fost arestat în Germania, în baza unui mandat european de arestare, în urma schimbului de date și informații, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, dintre polițiștii botoșăneni și autoritățile germane.

Pe numele acestuia, era emis, din data de 21 iulie 2021, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei de 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, constând în aceea că în anul 2015, în timp ce se afla pe drumul public din comuna Știubieni, a agresat fizic persoana vătămată, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Întrucât s-a sustras executării pedepsei, tânărul a fost dat în urmărire națională și internațională, iar la data de 26 octombrie 2021, a fost preluat sub escortă  din Germania și predat autorităților române care l-au încarcerat în Penitenciarul Rahova.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page