Educatie

Astăzi, elevii se întorc la cursuri după vacanţa de Paşte

Elevii şi preşcolarii revin astăzi în bănci, după vacanţa de Paşte. În schimb, cei din clasele terminale vor relua şcoala pe data de 10 mai.

Şcoala reîncepe miercuri, 5 mai, în condiţii de pandemie COVID-19. Din acest motiv, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune inspectoraului şcolar judeţean sau Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Scenariile în funcţie de care vor fi reluate cursurile

Scenariul 1 – participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

Scenariul 2 – participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară şi participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină.

Grupele din învăţământul preşcolar, clasa pregătitoare, clasele I – a VII-a şi clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a vor finaliza semestrul în data de 25 iunie, conform Agerpres.

Examenele naţionale se vor desfăşura la datele stabilite, conform calendarelor aprobate: 22 – 25 iunie – Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a şi 28 iunie – 1 iulie – probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Share This Article:

close

error: Alert: Content is protected !!