Local

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani

În luna aprilie 2024 Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr de 35 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții, 32 de inspecţiile fiind neplanificate și 3 inspecții planificate.
Controalele au fost efectuate conform HG nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu:
– 3 controale la obiective care dețin autorizație integrată de mediu,
– 14 controale de verificare a respectării măsurilor din actele de reglementare,
– 6 controale în urma sesizărilor,
– 7 controale dispuse de Comisariatul General
– 1 controal pentru identificarea de obiective noi
– 5 controle cu alte autorități.
Urmare a acestor inspecții, pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale, din care: 3 avertismente și 21 amenzi contravenționale, în valoare totală de 320.000 lei și 1 sancțiune complementară de sistare activitate.
Nu s-au înregistrat incidente/accidente de mediu.
S-au înaintat organelor de ceretare penală 4 sesizări penale pentru săvârșirea faptelor prevazute de OUG 57/2007, art.52, alin(1) lit d, OUG 195/2005, art.98, alin(1) lit.a: arderea miriștilor, stufului, tufarișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă pentru speciile de animale sălbatice terestre și acvatice din cadrul: ROSPA0049 Iazurile de pe Valea Ibănesei-Bașeului Podrigăi, ROSPA0156 – Iazul Mare Stăuceni-Dracșani, ROSPA0110 Acumulările Rogojești – Bucecea.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page