Politic

Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani

Guvernul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu, a decis extinderea numărului de școli din județul Botoșani care vor asigura zilnic copiilor câte o masă. Astfel va crește numărul școlilor în care se implementează Programul „Masă sănătoasă” de la 24 la 28, iar cu cei 1.503 elevi ai școlilor nou introduse în programul guvernamental, numărul copiilor botoșăneni beneficiari ajunge la 12.289, adică aproximativ 20% din totalul elevilor din județ.

„Echipa PSD Botoșani, condusă de Doina Federovici, a militat pentru extinderea Programului «Masa sănătoasă» în cât mai multe școli, pentru că acesta vine în ajutorul comunităților, în special al celor mai nevoiașe. Astfel, copiii au acces la școală și totodată beneficiază și de o masă, pe care, din păcate, de multe ori, familiile din care provin nu le-o pot asigura. Vom continua demersurile pentru ca acest program guvernamental să includă cât mai multe școli din județ”, a declarat deputatul social-democrat Alexandra Huțu.

Cele patru noi școli incluse în program sunt: Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla, Școala nr. 1 Săveni, Școala Lunca și Școala „Dimitrie Brândză” Viișoara.

În județ, beneficiare ale programului mai sunt următoarele unități de învățământ: Liceul cu Program Sportiv, Liceul Plopenii Mari – Ungureni, Liceul Tehnologic Bucecea, Liceul Tehnologic Coțușca și școlile din Hudești, Curtești, Ungureni, Tudora, Mileanca, „Spiru Haret” Dorohoi, Școala 12 Botoșani, „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Cristești, Cordăreni, Albești, Drăgușeni, Leorda, Mihălășeni, Cristinești, Hilișeu-Horia, Bălușeni, Ibănești, Ripiceni, „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi.

„Grija pentru copii a fost și este în centrul preocupărilor noastre, ale echipei social-democrate, și niciun efort pe care-l facem pentru ei nu este prea mare. De aceea creăm condițiile pentru ca toți copiii, indiferent de clasa socială sau de zona județului din care provin, să aibă șanse de a crește frumos, de a se dezvolta, pentru că ei reprezintă viitorul nostru”, a mai spus deputatul PSD Alexandra Huțu.

Comunicat de presă PSD Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page