Local

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi

În zilele de 6 și 7 mai 2023, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au organizat mai multe acțiuni pentru prevenirea pescuitului ilegal, a transportului ilegal de pește și produse din pește și  a accidentelor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Activitatea s-a desfășurat pe raza întregului județ, fiind legitimate peste 100 de persoane și  controlate 66 de autovehicule.

De asemenea, polițiștii au patrulat în 11 trenuri care au tranzitat județul Botoșani, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 6.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 600 de lei.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Stânca-Costești au depistat, în comuna Manoleasa, un bărbat, de 65 de ani, având asupra sa o unealtă de pescuit neautorizată cu plasă având ochiurile de 50 x50 mm.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de deținerea de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial, totodată fiind dispusă și confiscarea bunului.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page