Politic

„Oportunități și impedimente în dezvoltarea afacerilor pentru tinerii din Botoșani”, conferință moderată de Cătălin Flutur

This content has been archived. It may no longer be relevant

Dragi botoșăneni,

După cum precizăm și în platforma-program NOVIO 2024, una dintre căile pe care Botoșaniul va trebui să meargă pentru a se dezvolta în mod sustenabil este cea a economiei private. Activitatea antreprenorială depinde însă de contextul și de mediul local, care poate fi unul mai mult sau mai puțin încurajator pentru inițiativele de afaceri. În special tinerii, dar și alte categorii care își proiectează un viitor în acest domeniu – femeile, spre exemplu – constituie o resursă locală care trebuie cultivată, stimulată și susținută în următorii ani.

În vederea creării unei solide baze de studiu, împreună cu Organizația de Tineret a PNL Botoșani, vă invităm la Conferința publică Oportunități și impedimente în dezvoltarea afacerilor pentru tinerii din Botoșani, care va avea loc mâine, 21 mai, începând cu orele 14,00, în Sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia.

Evenimentul va prilejui discuții, analize și dezbateri, venind în fața dumneavoastră cu specialiști din domeniul antreprenorial. Subiectele la care participanții sunt invitați ia parte cu puncte de vedere proprii se vor concentra în special pe soluțiile pe care botoșănenii, mai ales tinerii, le așteaptă de la administrația locală pentru susținerea proiectelor din prezent și a celor viitoare

.Întrarea este liberă.

Vă așteptăm cu interes,
Cătălin Flutur

Comunicat de presă PNL Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page