Sport

SPORT | Nicolae Grigore a semnat cu Dinamo până în iunie 2016

Mijlocaşul Nicolae Grigore, ultima oară la Apollon Limassol (Cipru), a semnat un contract cu Dinamo până la 30 iunie 2016, a anunţat managerul general Daniel Stanciu.

“Grigore este jucător de caracter, cu mentalitate de învingător. Sunt convins că experienţa lui Grigore în Liga I şi în cupele europene ne va ajuta să formăm o echipă competitivă. Este un fotbalist pe care îl apreciez foarte mult şi mă bucur că am ajuns la un acord pentru transferul la Dinamo. Am vrut să-l aduc la Timişoara, apoi am încercat la Târgu Mureş, dar nu am reuşit la vremea respectivă. Grigore este jucător de caracter, cu mentalitate de învingător. Sunt convins că experienţa lui Grigore în Liga I, în cupele europene ne va ajuta să formăm o echipă competitivă”, a declarat managerul general Daniel Stanciu pentru fcdinamo.ro.

“Am luat foarte repede decizia de a semna cu Dinamo pentru că aici am întâlnit oameni serioşi, cu un proiect pentru performanţă. Mă bucur că voi îmbrăca tricoul unui club mare în România, un club respectat în toată lumea. Nu sunt ipocrit să spun că sunt dinamovist de mic, dar pot să declar cu toată convingerea că sunt antistelist”, a afirmat Nicolae Grigore.

Nicolae Grigore va purta numărul 5 în Ştefan cel Mare şi se va alătura, în Turcia, lotului dinamovist aflat în cantonament la Hotel “Starlight” din Side.

Grigore a jucat în 229 de meciuri şi a marcat 24 de goluri în Liga I pentru Rapid şi FC Braşov, câştigând şapte trofee în România, toate pentru clubul din Giuleşti: titlul de campion naţional (2003), Cupa României (2002, 2006, 2007) şi Supercupa României (2002, 2003, 2007).

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page