Local

Un pas important pentru construirea unui nou ambulatoriu de specialitate la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”

Încă o etapă a fost trecută în realizarea proiectului privind construirea unui nou ambulatoriu de specialitate la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Antonela Pătrașcu, directorul Direcției Investiții și Achiziții Publice, și Bogdan Șoltuzu, reprezentantul proiectantului general, au susținut în fața Comisiei Tehnico-Economice (CTE) din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației proiectul noului ambulatoriu. „Am convins membrii Comisiei Tehnico-Economice din cadrul Ministerului Dezvoltării de necesitatea și oportunitatea acestei investiții majore în sistemul sanitar botoșănean. Proiectul are o valoare de 13 milioane de euro și va asigura cele mai moderne condiții pentru pacienții botoșăneni. Am promis că sănătatea este un domeniu prioritar pentru noi și ne ținem de cuvânt”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Fiind un proiect major, noul ambulatoriu de specialitate de la Spitalul Județean urmează să fie supus avizării Comitetul Tehnico-Economic Interministerial, după care va fi emisă hotărârea de guvern necesară demarării licitației privind realizarea investiției.

Noul ambulatoriu va avea un regim de înălțime D+P+3E, cu suprafața construită de 1.066,50 mp și suprafața construită desfășurată de 5.417,81 mp. El este dimensionat pentru a asigura spațiul necesar a 34 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament necesare acestora, precum și spații administrative și auxiliare necesare funcționării. Sectorul de spitalizare de zi are o capacitate totală de 49 de paturi distribuite în saloane și rezerve.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page