AgriculturaLocal

Trei ani de la înființarea grupului PRODUCATORI LOCALI și a inițiativei #ÎsRomân – FOTO

Astăzi se împlinesc 3 ani de la înființarea grupului inițial PRODUCATORI LOCALI. În data de 1 aprilie 2020, ora 18:30, a fost făcut prima dată și nu a fost deloc o glumă.

„Pentru cei ce nu știu încă… grupul inițial a fost de aproximativ 15000 membri , a fost șters fiindcă majoritatea nu au respectat tematica grupului și regulamentul impus de către platforma Facebook motiv pentru care a trebuit să o iau de la zero.

În anul 2020, văzând că am fost obligați să stăm acasă, iar sănătatea ne este amenințată, și odată cu ea este amenințată și economia, care se afundă, am hotărât că este momentul să fac ceva, să-i susțin pe producatorii locali. Cum? Cumpărând de la aceștia, verificând și recomandând.

Prin inițiativa #ÎsRomân am încercat să promovez cât mai mulți producători/ firme românești prin diverse campanii, concursuri pe care le-am organizat.

Din dragoste pentru comunitate am înființat și o asociație la acea vreme care avea în statut INCURAJAREA EFICIENTA A RELANSĂRII AGRICULTURII DIN ROMÂNIA pe care am închis-o ulterior si nu a mers.

Mereu mi-am dorit să mănânc produse cât mai aproape de natural, sănătoase și am vrut să beneficieze toată lumea.

Am încercat să aduc cât mai mulți producători din toate colțurile acestui județ Botoșani, dar și din țară, cât mai multe firme românești într-un singur grup, pentru a crea un acces direct între producători și consumatori, dar și între restaurante, patiserii, brutării, încât să fie un circuit complet, unul românesc. Logo-ul acestui grup are o poveste trăită de mine la cea mai mare intensitate, din inimă pentru oameni și societatea din care fac parte.

Palma unei femei reprezintă simbolul vieții, ea fiind cea care dă viață, iar mărul din palmă reprezintă rodul din sămânța căruia a crescut un copac. Rădăcinile acestui copac reprezintă existența noastră, ne-am născut români deci… #ÎsRomân.

Mereu m-am ocupat de toate acestea voluntar, am crezut in tot ceea ce am facut și am făcut-o cu bucurie, pentru oamenii de astazi, generația de mâine și pentru țara mea. #ÎsRomân nu sunt doar eu!

Loialitatea este de neprețuit, cine știe să o poarte este om. Credința, iubirea față de tot ce este demn, corect în fața lui Dumnezeu reprezintă adevăratul caracter al unui om. Vă mulțumesc din inimă acelor oameni care au rămas nestingheriți alături de mine. Vă mulțumesc celor care s-au implicat, care cred în puterea exemplului, se implica și se vor implica! Mulțumesc mult tuturor celor care v-ați adunat în acest grup frumos alături de mine.

Voi încerca să continui să fac tot ce este mai bine pentru comunitatea din care fac parte cu cele mai frumoase intenții și gânduri” a transmis inițiatorul grupului, Emanuel Corduneanu

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page