InfractionalLocal

Tânăr dat în urmărire națională, prins de polițiști în gara din Botoșani

Luni seară, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, în timpul unor activități de prevenire a faptelor antisociale, au depistat, în trenul Botoșani-Timișoara Nord, un tânăr, de 21 de ani, din județul Călărași, care era dat în urmărire la nivel național, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea.
Tânărul părea suspect, iar polițiștii i-au solicitat să se legitimeze, ulterior stabilind că pe numele său există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 4 luni, emis de o judecătorie, din județul Ilfov.
În urma controlului corporal, asupra sa a fost găsit un briceag cu lama de 16 cm, iar în bagajul acestuia au fost identificate mai multe bunuri, respectiv un pistol tip Airsoft, o rangă și o unealtă “gură de lup” .

Polițiștii i-au confiscat obiectele pentru continuarea cercetărilor, iar tânărul a fost escortat către Penitenciarul Botoșani, pentru a-și executa pedeapsa.

Tânărul se afla în trenul care pleca din municipiul Botoșani, înspre Timișoara, controlul fiind efectuat înainte ca acesta să părăsească gara.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page