InfractionalLocal

Scandal între mai mulți tineri în municipiul Botoșani. Focuri de armă pentru a-i opri pe agesori

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că se deplasează cu autoturismul pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, și este urmărit de un alt autoturism.

Echipajul de poliție care a fost direcționat înspre zona respectivă a constatat că, pe strada susmenționată, are loc un conflict între patru persoane, intervenind în forță pentru aplanarea acestuia.

Din cercetările efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict mai vechi, între apelant și alte 3 persoane, a avut loc o altercație, cei patru lovindu-se reciproc, împrejurare în care tânărul de 24 de ani, folosindu-se de un cuțit, ar fi provocat leziuni celor trei persoane cu care intrase în conflict.

Toate persoanele implicate au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea acestora fiind stabilă. Ulterior, trei dintre aceștia, apelantul și doi tineri de 31 și 17 ani, ambii din orașul Flămânzi au fost conduși la audieri, iar un tânăr, de 35 de ani, din comuna Cristești, a rămas internat în unitatea spitalicească.

În acest context, în jurul orei 02:00, un grup de persoane din anturajul victimelor agresiunii, în timp ce se deplasau pe Bulevardul Mihai Eminescu, au intrat în conflict cu un alt grup de tineri, din anturajul apelantului, intervenind pentru aplanarea acestuia două echipaje de poliție, care se aflau în zonă.

Întrucât persoanele implicate nu s-au supus somațiilor polițiștilor, au fost efectuate patru focuri de avertisment, fără a rezulta victime sau pagube materiale.

Ulterior, a fost stabiltă identitatea celor implicați, o parte dintre aceștia fiind conduși la sediu pentru audieri, iar cele două autoturisme cu care se deplasau au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, urmând să se stabilească împrejurările comiterii faptelor, precum și participația fiecărei persoane implicate, iar, în funcție de rezulatate, să fie luate măsuri legale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page