AdministratieLocal

„Sărbătoarea comunei Cristești”, cu artiști de seamă, parc distractiv și foc de artificii – VIDEO

Primăria și Consiliul Local din Cristești organizează miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 14:00, concertul „Sărbătoarea comunei Cristești”, care va avea loc pe terenul de sport din fața Centrului Cultural „Theodor Kristesku” din localitatea reședință.

Participanții vor avea parte de un concert pe cinste cu artiști cunoscuți de muzică populară, precum Alexandru Brădățan, Grigore Gherman și mulți alții, dar și de muzică ușoară precum Mario Fresh, unul dintre cei mai în vogă interpreți din România.

De asemenea, va fi amenajat și un parc de distracții, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, iar la final totul se va încheia cu un foc de artificii.

„Sărbătoarea comunei este o tradiție, un motiv de bucurie atât pentru copii, cât și pentru părinți. În ultimii doi ani nu am putut organiza această sărbătoare din cauza pandemiei și având în vedere că nu știm ce ne rezervă perioada următoare avem un motiv în plus de a participa la acest spectacol. Invit toți cetățenii comunei Cristești, dar și pe cei din împrejurimi, să participe într-un număr cât mai mare la acest eveniment”, a declarat primarul comunei Cristești, Lucian Borfotină.

VIDEO

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page