ECONOMIC

Salariul minim a fost majorat. Cât va primi „în mână” un angajat

Retribuţia minimă a fost majorată, dar va atrage şi majorarea amenzilor şi un cost mai mare cu salariile al angajatorului. Statul colectează impozite mai mari.

Salariul minim brut pe economie va creşte cu circa 10,9% de la 1 ianuarie 2022, până la 2.550 de lei, de la 2.300 de lei cât este în prezent, potrivit HG nr. 1.071 din 2021, publicată ieri în Monitorul Oficial. Astfel un angajat va primi „în mână” un salariu net de 1.524 lei.  Ca urmare a acestei majorări, taxele datorate la stat pentru un angajat încadrat cu salariul minim şi normă întreagă vor creşte de la 966 la 1.083 lei pe lună.

Mai mult, începând de anul viitor nu va mai exista salariul minim pentru angajaţii pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor absolvite. Salariul minim pentru studii superioare dispare pentru că, odată cu această majorare a salariului brut pe economie este depăşită valoarea brută de 2.350 lei atribuită acestui tip de salariu minim.

În schimb, salariul minim pentru angajaţii din sectorul construcţiilor nu a suferit vreo modificare. Aceşti salariaţi vor fi plătiţi în continuare cu minimum 3.000 lei brut lunar, vor fi scutiţi de contribuţia la sănătate, impozitul pe venit şi Pilonul II.

O altă consecinţă a majorării salariului minim este creşterea plafoanelor prin a căror depăşire persoanelor fizice ce obţin venituri non-salariale le poate reveni obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate până la 30.600 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page