Educatie

Proiect de schimb interșcolar între Școala Gimnazială Nr 1 Vlădeni și școli din Turcia, Portugalia, Spania și Croația

Traditional Games, Healthy Childhood Development  (2020-1-ES01-KA229-082588_4) este titlul proiectului de schimb interșcolar ,care se va derula de către Școala Gimnazială Nr 1 ,Vlădeni, Botoșani, în parteneriat cu școli din Turcia, Portugalia, Spania și Croația, în perioada 1 septembrie 2020- 31 august 2022 .

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+, acțiunea cheie 2 și beneficiază de un grant în valoare de 25.542 euro.

,,Având în vedere efectele perioadei pe care o traversăm, asupra copiilor, asupra stilului de viață, dar și asupra relațiilor interumane care au avut de suferit, proiectul vine să readucă în prim plan jocurile tradiționale ale copiilor din cele 5 țări partenere. Știind faptul că prin joc copiii dau frâu liber creativității, dar și faptul că jocurile de mișcare au reale efecte benefice în dezvoltarea armonioasă a acestora, suntem convinși că activitățile proiectului vor avea impactul scontat și în planul relațiilor sociale, în domeniul abilităților de comunicare, atât în limba română,cât și într-o limbă străină, în domeniul promovării unui stil de viață sănătos, în sensul îndepărtării obiceiurilor dăunătoare și dobândirii unor comportamente sănătoase. Proiectul se adresează elevilor cu vârste între 6-12 ani din cele 5 țări. Atât activitățile locale propuse, cât și cele din cadrul reuniunilor internaționale de învățare, vor oferi elevilor posibilitatea de a se implica în demersuri care le vor face lecțiile mai atractive, iar timpul liber mai eficient și mai orientat spre dezvoltarea armonioasă, sănătoasă a copiilor. Profesorii vor avea ocazia să descopere și să aplice strategii noi de abordare a activităților de timp liber ale elevilor, de predare a disciplinelor din sfera sportului și sănătății fizice și nu numai, a elevilor.” ( Prof. Podariu Onica Daniela, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Vlădeni)

 

Related Articles

One Comment

  1. Cel mai minunat proiect,copii vor invata obiceiuri din mai multe tari si vor lega prietenii minunate,cand eram in clasele V-VIII tin minte ca am participat si noi la un astfel de proiect cu copii veniti din Turcia,de atunci m-am indragostit de traditiile turcesti si mancarea turceasca,iar acum vorbesc si un pic de turca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page