Local

Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână

În weekend-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, împreună cu efective de poliție și pompieri, va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter sportiv și religios cu participare numeroasă, organizate în mai multe localități din județ.
Sâmbătă, începând cu ora 11.00, jandarmii, împreună cu polițiștii rutieri, vor acționa pentru ca evenimentul moto 2 Wheels 4 Safety să se desfășoare fără incidente, pe traseul Parcul de agrement Cornișa – strada Sucevei – strada Calea Națională – strada Nicolae Iorga – Bulevardul Mihai Eminescu – strada Sucevei – Parcul de agrement Cornișa.
În aceeași zi, efectivele inspectoratului vor fi alături de participanții la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, competiție de cros organizată în pădurea Rediu.
De asemenea, în cele două zile ale sfârșitului de săptămână, jandarmii vor lua măsurile necesare în vederea prevenirii faptelor antisociale la concursul de tenis de masă Butterfly Romanian Table Tennis Cup 2024, în Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani, precum și la Turneul Final al Campionatului Național de Futsal, în Sala Sporturilor din orașul Darabani.
Tot în această perioadă, jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor veghea la buna desfășurare, din punct de vedere a ordinii și liniștii publice, a procesiunilor prilejuite de sărbătorirea Floriilor în municipiul Dorohoi, orașele Darabani, Săveni și comuna Adașeni.
Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și să solicite sprijinul autorităților în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală și contravențională.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page