ImportantInfractional

Hoți de buzunare prinși în Piața Mare

Un echipaj de jandarmerie, care executa în această dimineață o misiune de ordine publică în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, a observat trei persoane care la vederea jandarmilor au aruncat pe trotuarul străzii Teatrului câteva obiecte.

,,Schimbarea la față” a celor trei, doi bărbați și o femeie, a atras atenția echipajului, iar jandarmii au acționat prompt și i-au interceptat, solicitându-le explicații cu privire la bunurile abandonate, respectiv un portofel în care se afla suma de 300 de lei și un smartphone.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că acestea au fost sustrase cu puțin timp în urmă în apropiere, făptuitorii profitând de aglomerația din zonă și de neatenția a doi păgubiți.

Făptuitorii erau un bărbat și o femeie în vârstă de 38 de ani și un tânăr de 18 ani. Apucaseră să dea telefonul pe silențios. Femeia a fost predată la poliție, avea antecedente penale, a mai fost condamnată cu suspendare, cu termen de încercare 06.02.2023.

Bunurile sustrase au fost restituite proprietarilor, iar pe numele celor trei au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, care vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în vederea competentei soluționări.

Recomandăm persoanelor care tranzitează zone aglomerate (piețe, stații de transport călători etc) să acorde atenție obiectelor de valoare aflate asupra lor pentru a preveni producerea unor fapte similare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page