Important

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, a depus jurământul – FOTO

Constituită prin Ordinul Prefectului Județul Botoșani, ședința de validare a mandatului primarului și a consilierilor locali Bucecea, s-a desfășurat astăzi într-un cadru solemn, cu participarea celor mai importanți reprezentanți ai PSD Botoșani și a factorilor decidenți la nivel județean.

La ședința de învestire a primarului ales – ANGEL GHIORGHIU, a fost prezentă și președinta Consiliului Județean Botoșani, DOINA FEDEROVICI care a reiterat în cadrul alocuțiunii rostite, încrederea pe care Partidul Social Democrat o are în forța politică și eficacitatea noului edil al orașului Bucecea.

„Îl felicit pe tânărul meu coleg, ANGEL GHIORGHIU, aflat de astăzi la cârma orașului Bucecea și am toată încrederea că destinele acestei urbe sunt pe cele mai bune mâini. ANGEL a beneficiat de toată susținerea PSD, iar evoluția sa politică și administrativă a demonstrat că a meritat întregul nostru suport. A fost numit subsecretar de stat, poziție care i-a oferit experiență ministerială, care a completat-o pe cea dobândită în administrația locală, ca viceprimar. Și iată că astăzi Bucecea are la conducerea sa un primar cu toate atributele necesare pentru ridicarea și dezvoltarea comunității sale, iar PSD are un reprezentant care îi face cinste. Îl asigur pe domnul primar că în calitate de președinte al CJ Botoșani, îi voi fi alături în toate demersurile sale administrative”, a declarat Doina Fedrovici.

La ședința de constituire a Consiliului Local Bucecea au fost prezenți pe lângă cetățenii orașului, parlamentarii PSD – LUCIAN TRUFIN și COSTEL LUPAȘCU, primarul municipiului Botoșani -COSMIN ANDREI și o parte dintre colegii din forul decizional județean. Cu acest prilej, senatorul LUCIAN TRUFIN a dorit să îl felicite pe noul primar ales și să-i transmită mesajul său de susținere.

„Am fost prezent la învestirea în funcția de primar a prietenului și colegului meu ANGEL GHIORGHIU și am adresat felicitările mele în primul rând cetățenilor orașului Bucecea care și-au exprimat încrederea în reprezentanții PSD, alegând cu un procent covârșitor atât în primarul cât majoritatea consilierilor locali. Am ținut să îmi exprim recunoștința față de fostul primar, dl. ANDRON ȚÂMPĂU, care a știut să-l formeze pe ANGEL ca om de administrație și să-i predea onoranta funcție de primar. La final i-am transmis noului edil gândurile mele de încredere că va continua cu determinare proiectele începute de fostul primar și dorința de a aduce plus valoare, împreună cu echipa locală și cu susținerea CJ, orașului Bucecea și administrației locale pe care o conduce”, a declarat senatorul PSD Lucian Trufin.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page