Local

Astăzi, polițiștii botoșăneni vor protesta în fața Prefecturii. „Nu cerem guvernanților altceva decât să pună ordine în acest sistem de salarizare”

Sindicaliștii fac front comun și se revoltă împotriva ignoranței autorităților. În consecință, vor protesta timp de două zile, pe 25 și 26 noiembrie, în fața Prefecturii din Botoșani, iar principala nemulțumire a acestora, potrivit sindicaliștilor, este neaplicarea în ceea ce privește familia ocupațională „apărare, ordine publică și securitate națională” a prevederilor legii salarizării unice nr. 153 din 2017. Guvernul a amânat prin ordonanță de urgență, dată în decembrie 2020, acordarea majorării salariale pentru polițiști și militari, iar de la începutul lunii ianuarie ar trebui acordată și ultima tranșă, până la maximul grilei, așa cum prevede legea.
Primăria Botoșani a primit deja notificări cu privire la cele două pichetări, iar polițiștii dau asigurări că protestele se vor desfășura pașnic. 
„Nu cerem guvernanților altceva decât să pună ordine în acest sistem de salarizare, iar legea sa fie LEGE pentru toți. Să nu mai fim duși cu zăhărelul ani de zile. Să existe predictibilitate cu privire la salarii, la pensii.
Așa prevede Constituția României! Luminița de la capătul tunelului este o comedie amară despre cinismul politic și moftangii vremurilor noastre. Este atât teatru cât și realitate. Pentru noi este realitate iar luminița abia mai pâlpâie. Acum înțelegeți DE CE protestăm constant, DE CE ieșim în stradă?
AVEM ACEST DREPT”, au transmis ferm sindicaliștii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page