ImportantPolitic

POLITIC | Cum se împart taberele în războiul din PSD. Indecișii îi pot semna sentința lui Dragnea

Scrisoarea liderilor PSD care îi cer lui Liviu Dragnea să facă un pas înapoi a declanșat un adevărat cutremur în partidul de guvernământ. VEZI mai jos cum sunt împărțite taberele pro și anti-Dragnea din teritoriu cu doar o zi înainte de ședința decisivă de vineri la prânz.

După apariția în spațiul public a scrisorii anti-Dragnea, mai multe filiale PSD se strâng joi în ședință. Se fac ultimele jocuri și negocieri înaintea CEx-ului de vineri.

Mai multe organizații județene sunt încă indecise în privința susținerii lui Liviu Dragnea, așa că azi se tranșează problema. Vineri, PSD va decide în CEx dacă îl menține pe Dragnea în funcția de președinte al PSD sau dacă îi cere să facă un pas înapoi.

Realitatea TV a prezentat miercuri seara, la “Jocuri de Putere”, situația în timp real de pe “frontul debarcării” lui Dragnea de la șefia PSD (vezi HARTA de mai jos), iar consultantul politic Cozmin Gușă a explicat căo majoritate anti-Dragnea în CEx îl va trece pe linie moartă pe șeful partidului:

Majoritatea se poate întoarce împotriva liderului, chiar dacă acesta rămâne în funcţie. Aşa se face că dacă această scrisoare va genera o majoritate în CEx, aceasta, fără un lider formal sau informal, va deveni partener de discuţie atât la nivelul coaliţiei de guvernământ, cu opoziţia, cât şi pentru preşedintele Klaus Iohannis”, a declarat consultantul politic.

Tabăra anti-Dragnea are nevoie de 35 de voturi în CEx, care are 68 de membri: dacă se va da un vot majoritar pentru scrisoare, ar urma să se propună demiterea lui Dragnea, iar apoi să se convoace un Congres.

Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, care s-a alăturat contestatarilor lui Dragnea, a spus public că scrisoarea trebuie să fie analizată de toate organizațiile partidului și dezbătută în cadrul Comitetelor Executive Județene, astfel încât președinții de organizații să participe la CEx cu un mandat clar din partea membrilor de partid.

Unele organizații au luat o decizie statutară încă de miercuri (de exemplu, PSD Cluj), altele urmează să organizeze ședințele joi.

(LEGENDA: Roșu = pro-Dragnea, Negru = anti-Dragnea, Galben = indeciși)

Liderii anti-Dragnea ca Paul Stănescu, Mihai Tudose, Marian Neacșu sau Niculae Bădălău poartă negocieri intense cu oamenii din teritoriu, iar până în acest moment ar beneficia de sprijinul a 30 de lideri de organizații, spun surse politice.

Organizațiile indecise (lideri și județe): Gabriel Zetea (Maramureș), Tiberiu Marc (Sălaj) , Horia Grama (Covasna), Mircea Dușa (Harghita), Vasile Gliga (Mureș), Laurențiu Nistor (Hunedoara), Gabriel Mutu (sector 6).

Tabăra ANTI-Dragnea:

Gabriela FIREA B
Paul STĂNESCU OT
Adrian ȚUȚUIANU DB
Mihai TUDOSE BR
Ion ROTARU BR
Mihai TUDORACHE SECT 1
Marian NEACȘU IL
Marcel CIOLACU BZ
Robert NEGOIȚĂ SECT 3
Ion MOCIOALCĂ CS
Șerban VALECA AG
Nicolae BĂDĂLĂU GR
Daniel BĂLUȚĂ SECT 4
Horia TEODORESCU TL
Aladin GEORGESCU MH
PANDEA CL
DOBRA TM
Rodica NASSAR SECT 2
Gabriel PETREA TSD

Tabăra PRO-Dragnea:

Maricel Popa (Iași), Ionel Arsene (Neamț), Doina Fedorovici (Botoșani), Dragoș Benea (Bacău), Claudiu Manda (Dolj), Florin Cârciumaru (Gorj), Ioan Stan (Suceava), Constantin Rădulescu (Vâlcea), Marius Dunca (Brașov), Aurelia Fedorca (Satu Mare), Dan Nica (Galați), Ioan Dârzu (Alba), Adrian Gâdea (Teleorman), Ioan Mang (Bihor), Daniel Florea (sector 5), Rovana Plumb (Organizația de Femei a PSD)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page