Important

NATIONAL | Incendiu într-un penitenciar din România. Trei deținuți au murit

Miercuri seara, în jurul orei 2030, la nivelul Penitenciarului Satu Mare, a fost înregistrat decesul a trei persoane private de libertate, urmare incendierii voluntare a unei camere de deținere.

Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan inițiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeași cameră de deținere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la fața locului s-au deplasat și echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate.

În ciuda intervenției prompte, incidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane private de libertate, în prezent acordându-se îngrijiri medicale pentru două dintre acestea. Celelalte cinci persoane cazate în aceeași cameră de deținere se află în afara oricărui pericol.

În vederea prevenirii oricăror situații de risc generate de fumul degajat, întreaga secție de deținere a fost evacuată. Subliniem că nu a fost necesară acordarea de prim ajutor persoanelor cazate pe celelalte secții de deținere, starea de spirit în rândul acestora fiind corespunzătoare. De asemenea, nu au rezultat vătămări ale polițiștilor de penitenciare aflați în serviciu.

Incidentul a fost notificat judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în prezent desfășurându-se demersuri în vederea sesizării unității de parchet responsabile.

Cauzele și împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor.

Subliniem că incendiul s-a produs imediat ulterior efectuării apelului de seară, procedură în cadrul căreia persoanele private de libertate implicate nu au invocat nemulțumiri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page