Important

POLITIC | Cristian Achiței: Solidari și încrezători, luptăm eficient cu coronavirusul

Deputatul Cristian Achiței îndeamnă botoșăneni să fie solidari și încrezători, să putem lupta eficient cu coronavirusul (COVID 19).

,,Traversăm o perioadă dificilă, cu provocări excepționale, de care nu ne-am mai lovit în trecut. Măsurile luate de autoritățile centrale și locale și-au dovedit eficiența, limitând numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Până în prezent, România nu a înregistrat decese din cauza virusului COVID 19, în condițiile în care, după cum bine știm, în alte țări numărul morților este de ordinul sutelor sau chiar al miilor.

Este o perioadă în care suntem datori cu toții să fim disciplinați, să ne protejăm pe noi înșine și să îi protejăm și pe cei din jur, respectând sfaturile autorităților privind igiena personală și reducerea ritmului vieții sociale. Se cuvine să dăm dovadă de solidaritate, calm, cumpătare, conștienți de faptul că în acest fel vom depăși criza și ne vom putea relua viețile în ritmul normal și fără niciun risc de contaminare.

Îngrijorarea multor români se îndreaptă în aceste zile, în mod firesc, și către viața economică, în contextul în care situația actuală a impus închiderea temporară a numeroase activități. Guvernul Orban a luat și continuă să ia măsurile cele mai potrivite pentru a reduce impactul economic asupra vieții românilor în timpul crizei provocate de coronavirus. De aceea vă îndemn să aveți încredere că lucrurile vor putea reveni la normal după ce dificultățile acestei perioade vor fi depășite.

Să fim, așadar, lucizi, raționali, evitând să ne alarmăm sau chiar să ne panicăm din false motive, lansate public în mod iresponsabil de anumite persoane! Măsurile autorităților s-au dovedit eficiente. Putem avea încredere, așadar, că Guvernul Orban va ști să ia în continuare cele mai bune decizii pentru a reduce efectele neplăcute ale actualei situații atât în planul sănătății publice, cât și în cel economic.

Nu înțeleg, în acest context, amestecul altor factori, perturbatori, în ceea ce înseamnă gestionarea crizei provocate de coronavirus. Asistăm continuu la comunicate penibile, alarmiste, ale unor personaje care încearcă să obțină capital politic din actuala situație, practic pe seama nefericirii oamenilor, oferind false soluții sau chiar punând bețe în roate evoluției stabilite de autorități.

Departe de a se simți rușinați de felul în care au gestionat țara ani în șir, fără a face măcar unul din spitalele promise, lăsând în urmă datorii uriașe, stocuri limitate de materiale de strictă necesitate, dezechilibre financiare majore, anumiți tovarăși ies acum public cu tot felul de recomandări penibile pentru un guvern care, din fericire, demonstrează că își face treaba eficient în actualele condiții. Demagogia nerușinată a acestor indivizi practic nu are limite.

Coronavirusul roșu se dovedește în continuare mai nociv pentru români decât orice epidemie. Cum scăpăm de el? La fel ca și de COVID 19: izolându-l în limite tot mai restrânse și asigurând astfel igienizarea și, implicit, starea de sănătate a întregii societăți românești!”, spune deputatul Cristian Achiței 

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page