Local

Ceremonial militar în onoarea Zilei Veteranilor de Război, la Botoșani

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a condus astăzi, la sediul Instituției Prefectului, în sala Ștefan Luchian, ședința de organizare a manifestărilor dedicate Zilei Veteranilor de Război – 29 Aprilie 2024.

Ulterior, s-a efectuat o vizită de recunoaștere în teren, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial din municipiul Botoşani, dispus în intersecţia dintre strada Cuza-Vodă şi Calea Naţională.

Manifestările vor avea loc luni, 29 Aprilie 2024, începând cu ora 10:00, la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial din municipiul Botoşani (intersecţia dintre strada Cuza-Vodă şi Calea Naţională), după următorul program:

– Întâmpinarea Primarului Municipiului Botoșani şi a comandantului garnizoanei:

– Salutul Drapelului de luptă și ocuparea locului stabilit de către Primarul Municipiului Botoșani și Comandantul Garnizoanei Botoșani.

– Intonarea Imnului Naţional al României.

– Oficierea serviciului  religios.

– Rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea ,, Zilei Veteranilor de Război” :

  • Președintele “Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război ” din MApN filiala Botoşani;
  • Prezentarea mesajului domnului Prim-Ministru de către Prefectul Județului Botoșani;

– Depuneri de coroane şi jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor.

– Prefectul județului Botoșani;

– Primarul Municipiului Botoșani;

– Președintele Consiliului Județean Botoșani;

– Asociația Națională a Veteranilor de Război din MApN, filiala Botoșani;

– Asociația Națională a Veteranilor de Război din MAI, filiala Botoșani;

– Realizarea dispozitivului de defilare şi defilarea detaşamentului de onoare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page