Meteo

METEO | Vezi cum va fi vremea zilele următoare

Luni, valorile termice vor marca o scădere în vestul şi nord-vestul tării, devenind apropiate de cele normale ale perioadei, în timp ce în restul zonelor temperaturile vor continua să crească, astfel că vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această dată. Pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros, iar în vest, centru şi nord local va ploua în general slab.

Începând cu orele serii înnorările se vor accentua în majoritatea zonelor; noaptea va ploua pe arii extinse în regiunile sudice şi sud-estice şi local în rest. Vor fi posibile descărcări electrice. Cu precădere în Oltenia, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, iar la munte, în special în Carpaţii Meridionali, în a doua parte a nopţii precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări locale, temporare în cea mai mare parte a tării, iar în zona montană înaltă va continua să sufle tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 11…12 grade în Maramureş, Crişana şi estul Transilvaniei si 21…22 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei. Dimineata, în sudul ţării, pe spaţii mici va fi ceată.
Marţi, răcirea vremii va continua în majoritatea zonelor, iar în sud, în centru şi în est va fi semnificativă. Cerul va fi noros şi va ploua în cea mai mare parte a ţării; ploile vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ în jumătatea de sud-est, unde local se vor cumula peste 20…25 l/mp. În zona montană înaltă precipitatiile vor fi sub formă de lapovită si ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 si 14 grade, mai ridicate în extremitatea de sud-est, spre 18 grade. (5 grade in estul Transilvaniei, 18 grade in sudul Dobrogei)

Miercuri, în ţară, valorile termice vor continua să scadă în majoritatea regiunilor, vremea devenind rece pentru această dată, iar maximele termice se vor situa între 3 şi 11 grade. Excepţie va face Dobrogea şi sud-estul Munteniei, unde temperaturile diurne se vor menţine mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, până la 17…18 grade în sudul litoralului (3 grade vor fi in nordul Moldovei). Ziua, cerul va fi mai mult noros şi va ploua în cea mai mare parte a ţării, mai puţin în zona montană unde vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În cursul nopţii, în sudul, estul şi local în centrul teritoriului, nebulozitatea se va menţine accentuată şi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, precipitaţii mixte în Transilvania şi în zona subcarpatică a Moldovei şi predominant ninsori la munte. În rest, înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile izolate. Se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate, local în sud-estul teritoriului şi pe spaţii mici în celelalte zone. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar si în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page