EducatieLocal

Pompierii, prietenii copiilor din Ștefănești! – FOTO

„Nu ne jucăm cu focul!“, „Nu aprindem lumânări în casă și nici în curte!”, „Dacă avem o problemă, cerem ajutorul părinților sau al doamnelor educatoare!“, – sunt lucruri pe care copiii le învață încă de la grădiniță. Pentru a înțelege mai bine aceste sfaturi, preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal nr. 1 Ștefănești au vizitat, în această dimineață, Garda de Intervenție Ștefănești.

La acțiune au participat peste 50 de copii. Pompierii le-au arătat autospecialele pe care le folosesc pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente ce le pot pune viața în pericol. Copiii au urcat și în barcă și au probat vestele de salvare.

Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre comportamentul în cazul producerii unui incendiu în incinta grădiniței, prezentându-le următorii pași:

– anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți;

– ieșiți din clădire sub supravegherea și îndrumarea educatoarelor;

– nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare;

– aşteptaţi intervenția pompierilor.

Totodată, pompierii le-au oferit următoarele sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță:

– nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări în casă;

– nu trageți de cablurile electrice sau de prize, deoarece există pericol de electrocutare;

– nu vă jucați în preajma aragazului și nu lăsați jucăriile în imediata apropiere a acestuia;

– nu așezați pe radiatoare sau plite, jucării, haine sau alte lucruri care pot lua foc;

– nu imitați lucrurile periculoase pe care le vedeți pe internet.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page