EducatieLocal

Luni încep probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2023

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2023 se vor desfășura săptămâna viitoare, în perioada 26 – 29 iunie. Sute de elevi botoșăneni nu s-au înscris pentru susținerea examenului.

La nivelul județului Botoșani, conform datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, din cei 3.137 de absolvenți s-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat 2.785.

Candidații înscriși la Bacalaureat în acest an susțin doar probele scrise, după anularea celor de compențe lingvistice și digitale, în contextul grevei din sistemul de învățământ, demarată în data de 22 mai și suspendată pe 12 iunie. În acest context, a fost introdusă procedura de echivalare a acestor probe cu note din liceu sau de recunoaștere pe baza unor testări/concursuri anterioare.

Prima probă a examenului are loc luni, la limba și literatura română.

Accesul candidaților în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 – 8.30, pe baza actului de identitate. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor pentru fiecare candidat.

26 iunie 2023: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00

4—6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

La nivelul județului sunt nouă centre de examen.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page