Important

LOCAL | Ziua Comunei Mileanca, un eveniment aflat la prima ediție

Ion Paladi, Laura Olteanu, Dan Doboș, Liliana Savin sunt doar câțiva dintre artiștii care vor face atmosferă la Mileanca, de sărbătoarea Sfintei Marii. Administrația locală a decis că este momentul ca Mileanca să intre în rândul comunelor care știu să își strângă laolaltă locuitorii, unindu-i în muzică și voie bună. Ziua comunei Mileanca, anul acesta la ediție inaugurală, este un eveniment pus la punct cu eforturi destul de mari, având în vedere că în zonă agenții economici dispuși să sponsorizeze nu prea sunt. ,,Am gândit mai de mult să intrăm în rândul comunelor cu astfel de manifestări, dar aveam investițiile in derulare.. și nu am putut ..nu am vrut să dansăm înainte să facem ceva”, a precizat primarul comunei Mileanca , Alexandru Azamfirei.

Printre momentele care vor marca acest eveniment se regăsește și premierea cuplurilor care au împlinit sau au depășit deja cei 50 de ani de căsătorie.  Luna august este strategic aleasă de administrația locală, pentu că e momentul în care fiii satului plecați peste hotare se întorc în concedii în sânul familiilor rămase în țară. ,,Am gândit ziua să fie în luna august pentru vin și cei plecați în afară care vin în concediu la părinți..Ne-am gândit să-i bucurăm.. Le doresc sănătate, fericire, alături de familii și îi aștept cu drag la sărbătoare,în număr cât mai mare.

În comună nu avem agenți economici de marcă care să ne ajute și artiștii au fost aduși cu contribuția consilierilor, a unei contribuții din buget, cu contribuția noastră, a tuturor”, a mai precizat edilul comunei Mileanca.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page