Important

LOCAL | Un tânăr beat criță a distrus mașina în accident

Duminică, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, au fost sesizaţi de către un bărbat de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier şi este posibil ca celălalt conducător auto să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Dorohoi, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat doar avarierea vehiculelor implicate în accident.
Fiind testaţi cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată în cazul tânărului de 19 ani a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt conducător auto rezultatul a fost negativ.
Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
De asemenea, s-a stabilit faptul că autoturismul aparţine unui bărbat de 39 de ani din localitatea Broscăuţi, iar faţă de acesta se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de încredinţare a unui autovehicul unei persoane care se află sub influenţa alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page