Important

LOCAL | Un băiat de 16 ani a condus o mașină împrumutată

Duminică, un tânăr din Albești a făcut imprudența să împrumute mașina unui minor de 16 ani, care a condus-o pe un drum sătesc. Poliţiştii din  Hlipiceni, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Albeşti, au identificat pe un drum sătesc, un autoturism care prezenta avarii la partea din faţă.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 10.08.2019, un tânăr de 23 de ani din localitatea Albeşti, i-a încredinţat autoturismul său unui minor de 16 ani, pentru a-l conduce pe drumul din localitate.
Acesta din urmă a condus autoturismul pe o distanţă de aproximativ 500 de metri, apoi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului a rezultat doar avarierea autoturimului, fără victime omeneşti.
Pe numele tânărului de 23 de ani s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de încredinţare a unui autovehicul către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar faţă de minorul de 16 ani se fac cercetări pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi distrugere din culpă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page