EducatieImportant

LOCAL | Școala 13 a primit cadou 30 de calculatoare – FOTO

De astăzi, cei peste 500 de elevi ai Școlii Generale nr. 13 din municipiul Botoșani au un nou laborator de informatică. Acesta a fost realizat cu sprijinul Kaufland România, care a donat unității de învățământ 30 de calculatoare performante.

Donația a fost făcută în cadrul Campaniei sociale “Ajutăm împreună” , care s-a desfăşurat cu implicarea directă a reţelei de magazine Kaufland, a clienţilor şi a şcolii de Valori, în perioada decembrie 2014 – februarie 2015. Programul s-a derulat sub patronajul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Laboratorul fost inaugurat astăzi, în prezența inspectorului școlar general al IȘJ, prof. Mihaela Huncă, viceprimarului Cosmin Andrei și a consilierului local Cătălin Alexa .

 “Sunteți singura unitate de învățământ din județul Botoșani care beneficiază de astfel de proiect. Vă felicit, mai ales că știu că a fost concurență pentru acest proiect” a declarat inspectorul școlar general al IȘJ, prof. Mihaela Huncă.

Directorul Școlii a profitat de prezența autorităților locale și școlare cărora le-a cerut sprijin pentru noi investiții.

“Îmi doresc ca la Școala 13, la un moment dat, să inaugurăm un cabinet de limbi moderne și sperăm să realizăm și o bază sportivă interioară, pentru că sala de sport este veche. Ar trebui cam 50.000 de euro pentru o pistă sintetică, pentru un teren sintetic acoperit. Poate ne sprijiniți să facem și acest lucru” a spus directorul școlii nr. 13, prof. Doina Vasilică.

Elevii au mulțumit pentru acest cadou printr-un scurt spectacol desfășurat în sala de sport a școlii, la care au asistat invitații, cadrele didactice și părinții.

scoala 13 - proiect Kaufland - copii (11) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (10) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (9) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (7) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (8) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (4) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (5) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (6) scoala 13 - proiect Kaufland - copii - Hunca(2) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (16) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (15) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (13) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (1) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (14) scoala 13 - proiect Kaufland - copii (12)

 

vasilica- scoala 13 spectacol- scoala 13 laborator-informatica-calculatoare-1 laborator-informatica-calculatoare hunca-elevi-scoala 13- clasa zero elevi-sport-spectcol-scoala 13

 

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page