Politic

Deputatul AUR, Radu Vicențiu Grădinaru: ,,Spitalul de Boli Cronice și Paliative din Botoșani, între iluzie și realitate – VIDEO

Comunicat de presă:

Deputat Radu Vicențiu Grădinaru: ,,Spitalul de Boli Cronice și Paliative din Botoșani, între iluzie și realitate.

Am fost în data de 24.04.2024  la Compania Națională de Investiții pentru a cere explicații ferme de la autorități!

Am aflat fară a fi surprins, că înainte de toate Primăria Municipiului Botoșani (condusă de nimeni altul decât Cosmin Andrei zis și Don Juan) este vinovată de cea mai mare parte din întârzierea recepției lucrărilor pentru că a amânat extrem de mult racordarea clădirii la utilități și pentru că nu au fost în stare să aloce fonduri pentru construcția unui tunel care să lege vechiul spital de noul spital pentru fluxul de alimente cerut de cei de la DSP, pentru că bolnavii care primesc îngrijiri paliative nu pot fi transportați. Primăria ne-a răspuns că nu au bani să construiască tunelul respectiv.

La momentul acela nu existau branșamentele la utilități. Legea spune că se poate face recepția, însă doar dacă există branșamente definitive.

În 2022, printr-o dispoziție de șantier,  s-a găsit o soluție de reconfigurare a intrărilor pentru ca hrana să fie procurată printr-un sistem de catering, făcându-se o intrare specială, separată de persoanele internate, rezervată doar echipei din acest sistem.

Ce ar fi spus botoșănenii dacă domnul primar ar fi declarat: “Stimați botoșăneni, anul acesta nu facem festivaluri de vreun fel, dar investim banii voștri într-un tunel de transport pentru pacienții cronici ai viitorului Spital de Boli Cronice și Paliative?”

Din păcate, la Primăria Botoșani dictonul “Panem et Circenses” este deviza!

Revenind la situația actuală, după cum bine știți, situatia s-a împotmolit între I.S.U. (care și-a schimbat normativele în 2024 față de normativele din 2021, când s-ar fi terminat lucrarea inițial) și Compania Națională de Investiții (care pare că are bunăvoința să rezolve problemele, dar nu mai are cu cine întrucât firma de casă a PSD Botoșani, Victor Construct, a dat faliment).

Domnul Director în Implementare Investiții de la C.N.I, Adrian Cefălan mi-a transmis că în momentul de față este contractat un alt constructor, însă este foarte dificil ca o alta firmă să își asume după finalizare, responsabilitatea întregii lucrări (fiind greu de stabilit calitatea la care a lucrat Victor Construct înainte).

Conform ultimelor discuții cu cei de la ISU, ne vor da în scris ceea ce trebuie să facem, indicându-ne să luăm niște măsuri compensatorii. Se pare că în 2022 s-au finalizat branșamentele.

În concluzie, trebuie neapărat ca cei de la CNI să:

1. Contracteze un expert la foc pentru efectuarea unei expertize a clădirii, să propună niște măsuri compensatorii;

2. Să găsească o firmă care să realizeze testările la instalațiile de gaze medicale.

De asemenea, am primit de la dumnealui promisiunea că C.N.I. va urgenta lucrările, pentru ca spitalul mult așteptat din Botoșani să se deschidă spre sfârșitul anului.

Să sperăm că până atunci, nu vom mai avea în funcție mafioți panglicari care să își asume politic, pe nedrept, meritele care sunt de fapt ale unei companii de stat finanțate din banii poporului.”

Video:

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page