ImportantLocal

LOCAL | Scandal în noaptea de Înviere la UPU. Cadrele medicale, înjurate și amenințate

12200 de lei reprezintă valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de jandarmi în perioada 06 – 09 aprilie a.c., cu ocazia misiunilor prilejuite de sărbătorile pascale ortodoxe.

Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate pentru săvârşirea unor fapte de încălcare a legislaţiei privind normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Consumul de băuturi alcoolice a fost unul din factorii favorizanţi ai tulburării ordinii şi liniştii publice, adresării de injurii sau apelării nejustificate a numărului unic de urgenţă 112.

Sâmbătă seara, un echipaj de jandarmi a intervenit la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Mavromatti, unde o persoană adresa injurii şi ameninţări personalului medical. Pentru scandalul făcut, dar şi pentru refuzul de legitimare la solicitarea forţelor de ordine, a fost aplicată o amendă de 2500 de lei.

În această perioadă, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au acţionat pentru menţinerea unui climat civilizat de ordine şi siguranţă publică atât prin patrule de jandarmi, cât şi în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J.Botoşani.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page