Important

LOCAL | Parcul de agrement de la Cornișa i-a luat ochii președintelui liberal Ludovic Orban

Parcul de agrement Cornișa i-a mers la suflet președintelui PNL, Ludovic Orban, care a fost prezent joi la Botoșani, alături de candidatul acestei formațiuni politice la europarlamentare, Rareș Bogdan. Primul obiectiv vizitat a fost Parcul Cornișa de care oaspeții au fost impresionați, declarându-se convinși că investiția va avea succes și a felicitat primarul municipiului Botoșani pentru realizare. Impresiile au fost comunicate într-o conferință de presă organizată la sediul filialei PNL din Botoșani. ,,Îl felicit pe primar. Sunt convins că va deveni un punct de atracție nu numai pentru botoșăneni, ci și pentru întreg arealul din această regiune, inclusiv pentru cei din Basarabia și Ucraina. Sunt convins că această investiție va fi un loc vizitat de foarte mulți și că în mod evident va fi o investiție care va îmbunătăți calitatea vieții, va genera venituri la bugetul local”, a spus președintele Ludovic Orban. Și Rareș Bogdan s-a declarat impresionat de ce a văzut la Botoșani.

,,Îmi place frumosul și arta, dar și faptul că sunt aici pe locul de unde a plecat Octav Băncilă este o mare, mare bucurie pentru mine, pentru că îl consider unul dintre cei mai buni pictori și probabil că dacă era în Franța cota lui era la zeci de milioane de euro. Mai aveți pe Ștefan Luchian, Mihai Eminescu, Iorga. Aveți atât de multe personalități, dar mă întrebam astăzi dimineață, ce ar fi spus domnul Alexandru Graur despre doamna Dăncilă, spre exemplu, care a plecat de aici din Botoșani. Mă gândesc foarte serios. Vorbeam aseară și astăzi cu primarul Cătălin Flutur. Să ai un om care a creat practic primul sistem de modernizare de alimentare cu apă a orașului, Elie Radu, care a lucrat cu Anghel Saligny și a realizat lucruri uluitoare la lucrări publice și să ai în județ școli și grădinițe fără toalete în curte și fără apă curentă în clădirea unde învață copii, mi se pare absolut șocant. (…)Am văzut câteva investiții interesante și mă bucur foarte mult că sunt făcute din fonduri europene”, a spus Rareș Bogdan.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page