LOCAL | Instructaj anti-corupție pentru funcționarii Primăriei Municipiului Botoșani

Primăria Municipiului Botoșani anunță că vineri, 22 ianuarie a.c., va avea loc un instructaj pentru funcționarii instituției cu privire la practica judiciară în domeniul integrității, prevenirii și combaterii corupției.

Instructajul va avea loc la sediul instituției și va fi susținut de către procurorul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,  Raluca Stâncescu și de ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție Botoșani

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc a declarat că va asista la instructaj, adresând totodată o invitație tuturor consilierilor locali.

Am convocat la acest seminar anti-corupție toate persoanele cu funcție de conducere din Primărie și din societățile subordonate. Cu siguranță voi participa și eu pentru că cred că fiecare dintre noi are ceva de învățat. Pe această cale adresez în mod public o invitație pentru toți consilierii locali, indiferent de partidele de care aparțin”, a declarat primarul.

Portariuc consideră că astfel de acțiuni au rolul de a preveni actele de corupție la nivelul administrației publice locale și pot crește gradul de încredere al populației în instituția Primăriei.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close